Verdict – Țeapă !
Dacă cineva mai avea dubii în privința existenței printre noi, a stafiei celui mai iubit dintre dictatori, astăzi – 21-07-2010, a avut șansa de a afla adevărul. Dictatorul este printre noi, acolo unde a fost cazat acum 20 de ani, poate ceva mai… diferit decât îl știam cândva.
Nea’ Nicu aștepta liniștit, cu pantalonii ciuruiți și căciula de astrahan, echipa de deshumatori. Nu și-a pus niciodată problema că ar putea fi în altă parte, cu atât mai puțin ca ar mai trăi ascuns într-un colț îndepărtat de lume. Pentru el socoteliile cu viața s-au încheiat de Crăciun, atunci când a picat în genunchi (poate singura, și în mod sigur ultima oară) în fața rafalei de gloanțe ale democrației ce urma să vină.
Socotelile în privința sa nu s-au încheiat însă pentru cei ce i-au supraviețuit. Speculațiile au început să apară, măcinând conștiințele celor ce l-au vrut mort. Le-au măcinat până într-acolo încât l-au reînviat sub o altă formă, mediatică, oferindu-i o nesperată șansă de a mai bântui sufletele capitaliste ale bieților români. Mulți își imaginau că, odată împușcat și îngropat, va fi dat uitării cu tot cu “Iepoca de Aur” Românii însă uită greu, și au simțit nevoia (abil exploatată) de a-l ști aproape. De a-l regreta chiar…
