T3H2O
Expertul genetician, John Dowe profesor la Michigan State University din SUA, a efectuat o vizită în țara noastră săptămâna trecută. Motivul ? Descoperirea unei formațiuni unice în spirala ADN-ului, specifică locuitorilor din zona noastră.
Mai precis este vorba de o protuberanță atipică ieșită în afara lanțului, așa cum îl știm cu toți. Profesorul Dowe a descoperit acestă anomalie acum 5 ani, încercând în zadar să-i determine cauza. Protuberanța a primit denumirea ștințifică T3H2O, și este catalogată ca fiind una din cele mai marindescoperiri ale secolului. Se presupune că aceasta ar fi următorul pas pe scara evoluției umane, urmând ca în viitor să apară în ADN-ul mai multor rase umane. John Dowe este de părere că un indiciu în descoperirea rolului T3H2O poate fi dat de mediul în care trăiesc posesorii acestui tip de ADN. Mai mult, a constatat că persoanele venite din afară ce trăiesc în acest mediu un anumit timp (5 – 10 ani) dezvoltă la rândul lor această modificare ADN. Chiar Dowe a făcut teste, constatând apariția T3H2O în ADN-ul personal. El a declarat că este încântat de rezultatele obținute în cercetare, fiind convins că va putea obține un premiu consistent odată cu publicarea lor. Ca fapt divers, un alt motiv de bucurie pentru profesor a fost acela că a reușit să-și vândă la noi în țară mașina personală Ford Focus, ipotecată de o prestigioasă bancă americană. Cu banii obținuți acesta a promis că va continua studiile, și va reveni în țară imediat ce va putea achiziționa câteva mașini în leasing.
